Home »

DOZA DE CULTURĂ: Muzeul de Artă Contemporană din Roma

DOZA DE CULTURĂ: Muzeul de Artă Contemporană din Roma

DOZA DE CULTURĂ: Muzeul de Artă Contemporană din Roma
 

Muzeul de Artă Contemporană din Roma (Museo dArte Contemporanea di Roma), cunoscut şi sub denumirea MACRO, este găzduit de două clădiri: o fostă fabrică de bere, pe strada Via Nizaa din cartierul Salario şi de fostul abator al oraşului, situat în Piaţa Orazio Giustiniani din cartierul Testaccio, potrivit romemuseumguide.com.

Ideea înfiinţării acestui muzeu s-a cristalizat în a doua jumătate a anilor 90. Iniţial, în septembrie 1999 a fost deschis un spaţiu expoziţional de şase camere. În ziua de 11 octombrie 2002, a avut loc inaugurarea oficială a muzeului.

Datorită succesul avut, după doar un an, în 2003, suprafaţa instituţiei de cultură s-a mărit cu alte două hale, fiecare măsurând 1000 de metri pătraţi, aflate în incinta fostului abator al Romei.

În iulie 2004, a fost amenajat un spaţiu dedicat colecţiilor permanente, sub îndrumarea arhitectului francez Odile Decq.

Colecţia MACRO cuprinde cele mai importante lucrări artistice create de italieni, începând cu anul 1960. Creaţiile sunt grupate în funcţie de mişcarea artistică pe care o reprezintă. De exemplu, mişcarea Arte Povera cuprinde sculpturi semnate de Mario Ceroli şi Pino Pascali. Scuola di Piazza del Popolo este reprezentată de pictorul Mario Schifano şi de artistul Mimmo Rotella, faimos pentru lucrările sale realizate din colajele realizate prin lipirea laolaltă a unor postere publicitare.

Alţi artişti ale căror opere sunt expuse la MACRO sunt, printre alţii: Enzo Cucchi, Luigi Ontani, Piero Pizzi, Marco Tirelli.

În total, colecţia muzeului numără peste 600 de exponate.

AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiţă)

 

Sursa foto: www.romemuseumguide.com

2019-05-17 10:24:37
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!