Home »

Ciprian Dobre (PNL): Referendumul pentru modificarea Constituției va fi foarte greu de trecut

Ciprian Dobre (PNL): Referendumul pentru modificarea Constituției va fi foarte greu de trecut

 

Vicepreședintele liberal Ciprian Dobre, liderul PNL Mureș, a declarat luni că referendumul pentru modificarea Constituției, anunțat după reuniunea liderilor USL, va fi foarte greu de trecut, ca urmare a faptului că va fi organizat după vechea lege și va avea nevoie de un cvorum de 50% plus unul din voturile celor înscriși pe listele electorale.

 

Foto: AGERPRES ARHIVA / DORINA MATIS

 

'Trebuie subliniat faptul că acest referendum va fi unul care va trebui să respecte vechea legislație, adică cea de prag al validării cu 50% din numărul persoanelor înscrise pe lista de vot, ceea ce, cel puțin pentru mine, este foarte clar, este un referendum foarte greu de trecut, în sens pozitiv, pentru validarea Constituției. E categoric un impediment. Știm foarte bine cadoul otrăvit făcut de Curtea Constituțională a României cum că se poate (valida la pragul de 30%, n.r.) dar peste un an, ceea ce avea în vedere asigurarea finalizării actualului mandat al președintelui României', a arătat Dobre.

Liderul liberal consideră că se dorește într-adevăr ca referendumul pentru modificarea Constituției să treacă chiar și cu pragul de 50% plus unu 'pentru că va trebui să avem în vedere foarte clar care sunt persoanele cu drept de vot în România, ce înseamnă de fapt lista electorală, cine este trecut, ce persoane sunt trecute pe lista electorală permanentă'.

Ciprian Dobre consideră că organizarea referendumului pentru modificarea Constituției împreună cu alegerile pentru Parlamentul European ar putea crește interesul alegătorilor pentru scrutinul european.

'Cred că în cazul alegerilor europarlamentare va crește interesul față de acest scrutin, fiindcă alegerile europarlamentare nu se bucură de o atenție crescută în rândul populației, nici în România și nicăieri în Europa și, probabil, cu acest referendum pentru validarea Constituției va crește puțin interesul pentru scrutin, pentru a merge la vot', a susținut președintele PNL Mureș. AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu)

2014-01-13 14:05:10
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!